Încerc să ţin un jurnal zilnic, sau
aproape zilnic în perioada asta complicată, nu pentru că am nevoie de atenţie,
nu ca să impresionez, nu pentru a da lecţii. Departe de mine. Cred că e nevoia
de a împărtăşi, de a comunica, de a scrie. Uneori, în acest fel simt că mă
liniştesc şi încerc un sentiment de încurajare, de întărire.
Nu am pretenţia că deţin adevărul, că
ce scriu aici trebuie să accepte toţi, unii pot vedea lucrurile diferit, iar
ăsta e un semn de normalitate.
Mă întreb ce voi simţi când voi reciti
jurnalul, peste un timp: Furie? Indignare? Frustrare? Mă uit la desfăşurarea
evenimentelor şi am senzaţia că privesc un film de mâna a treia. Atâta lipsă de
coerenţă, de logică, de organizare. Atâta bătaie de joc! Cel mai mult mă
uimeşte nu atât ce se întâmplă pe scenă, cât impasibilitatea spectatorilor.
Nimeni nu se teme de demascare, de oprobriu, de consecinţe, totul se defăşoară
pe faţă, la vedere. Neigienic, murdar, amestecat, pestilenţial. Urât... iar
spectatorii sunt plictisiţi. Ba, unora chiar le place, sau pretind asta.
Da, ştiu, s-a adunat multă
nervozitate. În perioada asta se ilustrează multe ziceri şi înţelepciuni de
genul: cea mai bună minciună e adevărul, sau cel mai bun loc să ascunzi un
lucru este la vedere, ori clasica vorbă a lui Murphy: creează o problemă, apoi
rezolv-o. Nivelul de inteligenţă din jur poate nu e aşa scăzut (sau este) dar
capacitatea de reacţie, spiritul civic sunt sigur sub nivelul mării. Trist.
M-am uitat pe cifre. Atât de la noi,
cât şi din alte ţări. Cifre oficiale, nu inventate. Ce constat? Că cifrele sunt
aparent încă mari, nu există vreo tendinţă existentă vizibil, măsurabilă, de
scădere a numărului de îmbolnăviri sau al deceselor, dar s-a dat startul
relaxării. E un nou refren la modă! Nu că nu aş vrea să se relaxeze situaţia,
dar mă întreb ce a determinat startul relaxării? Situaţia medicală, după cum se
poate cuantifica – NU. Atunci? Nu înseamnă asta că nu e nicio legătură
semnificativă şi demonstrabilă între izolare şi vreun efect medical pozitiv? Că
n-a avut şi nu are rost această măsură? A, o să spună cineva că relaxarea e
pentru că nu se mai poate din punct de vedere economic. Cum, şi asta nu se
putea întrezări din prima clipă? Ceva îmi scapă.
Sau nu îmi scapă, doar că are alte
explicaţii. În ultimele luni am văzut tot felul de bâlbâieli din partea celor
de departe, şi mai ales de la noi. Virusul nu se transmite de la om la om, ba
se transmite. Dezinfectarea cu alcool nu e bună, ba e bună. Zborurile cu China
nu trebuiesc întrerupte, ba da. Masca nu e bună, ba e bună. Nu e momentul de
relaxare, ba da este, la 2 zile după asta, deşi datele nu s-au schimbat. Ce-i
asta? E de înţeles uşoara precipitare în faţa unei situaţii noi (a se citi
prostie, incompetenţă), dar aici şi-a făcut loc şi reaua intenţie (a se citi
ticăloşia, hoţia). Din ceea ce văd, din cifrele prezentate oficial de ei, eu
înţeleg că hotărârea relaxării FĂRĂ explicaţii medicale, fără rezultate
demonstrabile demonstrează falimentul măsurii de izolare la domiciliu şi de
închidere a unei bune părţi a economiei, inutilitatea şi toxicitatea economică
a acestui lucru. Dar răul a fost deja făcut, nu?
Chiar şi în faţa unor evidenţe
imposibil de negat, încă există în diferite medii voci care aberează, doar ca
să nu se poată spune că s-au înşelat în trecut. Cred sincer că, dincolo de
explicaţii pshihologice privind orgolii rănite, sau alte aiureli, chestii
mărunte, asta e o dovadă de fanatism fără margini, care poate fi periculos
pentru societate.
Ştiu, azi e zi de sărbătoare, e
sfântul Gheorghe. Iar până pe 15 mai am ajuns să facem AMR: 21.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu