Cu marea în ciorapi

             Mâine e duminică. Duminică de vară senină, vie, taină, pol ceresc şi vină așteptată... Se-aude chemarea nopții, ca razele lunii să poarte o nouă victorie! Peste drum, oamenii cântă în surdină imnul verii trecute - o melodie lângă soare, fără refren, căldură pierdută la subțiori, toropeală ascunsă în întuneric, zori chemați de nopți fără sfârșit! Mi-e vară. Şi aş vrea să plouă.

Într-o zi ca asta a venit pământul fierbinte şi a strigat apa, gândul a alunecat pe zăpada razelor de lună iar viaţa s-a revoltat: De ce? De ce vântul urcă pe crengi, de ce simţurile încremenesc, de ce palmele mor?

Vara duce pe umeri povara dulce a gândului mistuit, arsura începuturilor, mirarea iubirii. Florile stau să evadeze din cântul grădinilor, luminile par să se-mbete, se lichefiază albastrul pornirilor de dor, iar verdele se așează la masa odată cu Dumnezeu. Toată așteptarea frigului se transformă în minciună, o farsă de sâmbătă după-amiaza, cu inima scoasă din pieptul prea zburdalnic.

Ochii aleargă şi transpiră, iar proştii timpului se minunează: Cum? Unde e marea turcoaz să ne surpe visul, unde   s-au ascuns valurile preaplinului? Cred că iubirea e o stare albă, subțire şi neglijentă. În iulie, zborul se naște din cădere iar săruturile se studiază la școală. E ... vară.

Poimâine, muzica va fi amintire. Până la iarnă vor veni viermii vremii să ne distrugă pânza de jar, deliciul merelor necoapte, hotarul de apă, scoicile... Nu mi-e teamă de zadar, doar mi-e drag de crengile plictisite, ce abia aşteaptă dictatura de stropi. Vara, frunzele ţipă, iarba exclamă iar pământul râde. Suntem noi.

Azi, plina vară ne înfășoară cu nisip, cu flori şi cu prosoape roșii. E absolută viaţa fără nori. Curajul moare în faţa nefirescului. Culorile se-amestecă şi ne fură pofta de grindină, surâsul galben. Nu e rost, e puțin, dar sus, atât de sus, ca să poţi dormi cu greierii pe pernă şi cu marea în ciorapi. Abscons, stăpânește visarea, ca un dar împachetat în rouă. 

TRENUL

Îmi imaginez viața ca pe un drum. La început mergi pe o alee, nu știi unde te afli, nu știi ce urmează.

Apoi, sunt poduri, prăpastii, drumul se poate îngusta, sau poate deveni abrupt. Totul e să mergi mai departe. La un moment dat vin trenuri. Trebuie să te sui într-unul! Să nu mergi veșnic pe jos, pentru că ai să obosești prea devreme şi nu poți ajunge departe. Trebuie să iei trenul potrivit, trenul cel mai potrivit pentru tine. Şi să nu te lași influențat de unii din jurul tău care, neavând ca tine șansa urcării într-un tren, îţi spun să nu te sui. Cei care fac asta nu ţi-au fost prieteni, așa că poți să renunți la ei. Prieten îţi este acela care, văzându-ți șansa, te încurajează să o îmbrățișezi, chiar dacă el nu are un tren la fel de frumos în care să se urce.

Începutul e cel mai greu, apoi, cu timpul, se aleg cele bune de cele rele. N-o să mai fie așa greu să te sui într-un tren şi mai rapid, şi mai luxos. Te vor căuta ele, aceste trenuri pe tine, dacă vei rămâne în spiritul în care ai fost la primirea primei șanse. Să nu dai înapoi. Trenul va merge mai repede, mai încet, mai sus sau mai jos. Va avea o viteză din ce în ce mai mare dacă te-ai suit în trenul tău.

De aceea, fiind în viteză, unele lucruri nu le vei putea vedea. Nu vei avea timp să zăbovești în anumite puncte. Pentru că trenul aleargă. Dar aşa, din mers, multe poți intui! Inteligenta, gândul bun, sufletul, te vor ajuta să iubești o gară prin care treci cu viteză foarte mare. Şi viteza creste… iar aici e toată viața ta. Trăiește-o!

După o anumită vârstă, viteza trenului scade din ce în ce… Dar aici e avantajul acestei vârste: mergând cu viteză mai mică, ai timp să vezi ceea ce anterior nu ai observat, nu ai sesizat. Vezi cu alți ochi un gest, o reacție, un zâmbet sau o supărare. Un plânset. Vezi, înțelegi şi trăiești credința, îl simți pe Dumnezeu cu adevărat în suflet, te bucuri de fiecare dimineață ca un copil şi te inundă fericirea când lucruri mici ţi se întâmplă. Mergi mai încet şi poți vedea peisajele din tren, vezi florile, vezi culorile, asculți muzica anotimpurilor, trăiești relaxat şi ai timp de tine.

Şi trenul merge… Chiar dacă mai încet, ai împlinirea să ajungi şi să te bucuri de locuri noi în liniște, să descoperi fațete şi trăiri ce nu credeai că vei avea vreodată timpul, emoția să le primești. Fiecare vârstă are frumusețea ei.

Îmi imaginez viața ca pe un drum. Iubesc trenurile din viața mea, pe care le-am căutat cu îndârjire, iar trenul în care sunt şi care a încetinit acum sper să se oprească cât mai departe.

Şi cât mai frumos.