Bun.
Ce să cauţi
într-o zonă balcanică, unde nu ai semnal la telefon ca în UE, unde drumurile
sunt mai proaste, unde trebuie să treci graniţe cu paşaportul, unde sunt atâtea
pericole? 😀
Am planificat
călătoria asta cu ceva timp în urmă. La început a fost o idee, apoi a prins
contur încet, încet. M-a atras ideea de a călători în balcani de când, în
diferite etape, am ajuns în Bulgaria, în Serbia, Muntenegru sau Albania. De
fiecare dată am simţit o atitudine prietenoasă, non-invazivă, am simţit buna
intenţie şi căldura umană, de care ne este tuturor atâta sete. Principiul
călătoriei a fost ca în prima şi în ultima zi să fie distanţele cele mai lungi,
pentru ajungerea la şi de la zona de interes, iar în celelalte zile distanţe
suportabile, pentru ajungerea în destinaţii relevante, de interes.
Bineînţeles,
totul se circumscrie unor bugete: de timp şi de bani. Traseul s-a întins pe 6
zile, 5 nopţi, astfel: Bucureşti – Timişoara – Zlatibor (Serbia) – Kotor (Muntenegru)
– traversarea Albaniei – Ohrid (Macedonia de Nord) – Niş (Serbia) – Porţile de
Fier 2 – Craiova – Slatina – Piteşti – Bucureşti. Au fost cam 2600 km. Să vedem
câteva capitole de analizat:
Cazare: în
medie, o cameră dublă, decentă, în poziţie aproape de atracţii, fără mic dejun
a fost 50 euro pe noapte, cu excepţia celei din Kotor, unde am dat 83 euro –
probabil din cauza vadului turistic crescut de acolo. Cea mai bună cazare din
toate punctele de vedere: poziţie, confort, parcare în siguranţă, comunicare cu
proprietarul, preţ, a fost la Ohrid. M-aş întoarce acolo! Cea mai slabă – la Niş,
într-o mansardă, dar OK, până la urmă. La toate cazările am comunicat în
prealabil pe WhatsApp sau pe Booking, iar timingul a fost perfect, nu au fost
întârzieri sau neînţelegeri.
Drumuri: am
întâlnit şi autostrăzi, şi drumuri naţionale sau secundare. La acest capitol e
cam ca la noi. Câteva chestiuni de punctat: peste tot există benzinării în
drum, destul de des, ceea ce este un plus pentru posibilitatea de a face pauze.
De avut în vedere: în Serbia, la benzinariile Niş Petrol, care par cele mai
importante din ţară, nu poţi plăti cu cardul Visa sau Mastercard, ci doar cu
cash dinari sârbeşti sau carduri sârbeşti. Unii au alimentat şi au aflat
ulterior (am citit comentarii). În Macedonia de Nord calitatea motorinei lasă
de dorit. Am avut mici probleme după alimentarea de acolo iar când am venit în
ţară, am mers la reprezentanţă cu maşina, am pus un tester şi am aflat că de
acolo s-ar putea trage. Oricum, e bine să puneţi combustibil la benzinării mai
mari, din oraşe mai mari, noi am oprit într-un orăşel şi am alimentat. Taxele
de drum se plătesc la intrarea sau ieşirea de pe autostradă. Sunt sume mici,
dar se adună.
În locurile unde
am oprit să mâncăm a fost OK, preţurile cam ca la noi. În Macedonia de Nord mai
accesibile, dar ei scriu cu litere chirilice şi după ce am plătit, am văzut că
incluseseră şi bacşişul de 10 %. Cel mai scump: pe malul lacului Ohrid, unde
pentru o cină obişnuită 2 persoane am plătit 65 euro.
Trecerea
graniţelor a fost uşoară de fiecare dată. În general oamenii îţi zâmbesc, când
văd că eşti român, sunt binevoitori, glumesc (nu mai ştiu la ce trecere de
graniţă, la vamă m-a întrebat tipul zâmbind: ia spune, a fost bun Ceauşescu sau
nu?
Oamenii – în general
sunt cuminţi, chill, calmi, aşezaţi. Cel mai mult ne-a plăcut la Zlatibor, unde
era un vibe în jurul lacului foarte bun. E un loc în care m-aş întoarce. Cel
mai sărăcăcios, atmosferă de provincie de la noi – a fost la Niş, dar totuşi,
oamenii zâmbesc şi sunt calmi. Toţi oamenii cu care am interacţionat au dat
dovadă de bunăvoinţă, empatie, relaxare. Lipseşte acea uitătură de la noi,
acele priviri lungi, care te analizează, te cântăresc, te judecă.
Vremea a ţinut
cu noi. Doar de la Zlatibor când am plecat la 8 dimineaţa spre Kotor ne-a sâcâit
ploaia până ce am intrat în Muntenegru, spre Podgorica, apoi a ieşit soarele.
Atracţiile: o,
da! Peste tot te copleşeşte peisajul montan. Este absolut superb. Vedeta
drumului a fost coborârea de la Cetinje la Kotor pe un traseu super
serpentinos, cu 25 ace de păr, în care abia avea loc o maşină pe lângă alta.
Peisajul – magnific: eşti între munţi şi stânci, iar jos se cască Marea şi
Golful Kotor. Centrul vechi din Kotor, dar şi din Ohrid – frumoase, dar nu
spectaculoase. La Niş – e de făcut plimbarea prin parc şi pe pietonală, dar nu
oferă mai mult decât suntem obişnuiţi într-un oraş de la noi. Albania doar am
traversat-o, cred că este cam ca la noi pe la sfârşitul anilor 90, ca aspect,
dar turistic este la înălţime, ai ce vizita, dacă îţi propui să descoperi.
Concluzia: a
fost obositor, dar a meritat. Dacă aş reproiecta circuitul, l-aş face mai lung
cu o zi, ca să scurtez numărul de kilometri zilnic de parcurs, să fie mai lejer
un pic, chiar dacă şi aşa cum a fost, a fost OK.
Experienţa
merită! Recomand să descoperiţi zona balcanilor pe acest traseu sau pe altul.
Importante sunt 2 lucruri: aveţi ce vizita, sunt frumuseţi excepţionale de
văzut şi oamenii sunt prietenoşi – lucru care contează foarte mult.
Călătoriţi, nu vă opriţi!
