Primul semn de viaţă

 

Lacrimi,

Ploaie,

Picături.

Primul semn de viaţă e plânsul,

cu tot cu lacrimi.

 

Lacrimile conţin încredinţare,

plecare.

Lacrimile conţin suferinţă,

voinţă,

Credinţă.

Primul semn de viaţă e plânsul.

 

Dacă plângi,

înseamnă că ai ajuns Acolo.

Când lăcrimezi, elimini coborârea.

 

Cel mai frumos e sa plângi din dragoste.

 

Cel mai rău e să nu plângi,

să nu-ţi fie dor.

Dorul naşte lacrimi şi lacrimile nasc dor.

Dacă nu plângi,

lacrimile

te dor.

Urc,

cobor,

ca-ntr-un zbor.

Dacă plângi -

nu-i treaba lor.

 

Uneori mă întreb de ce nu plâng.

 

Fiecare clipă de viaţă vine din lacrimă,

din patimă,

din dor.

 

Plânsul adună vina,

Coboară cortina,

 

Plânsul plânge.

 

…primul semn de viaţă e plânsul.

5 idei pentru a petrece ziua îndrăgostiților

 

Contestată de unii, trăită intens de alţii, ziua de 14 februarie - cunoscută ca Ziua îndrăgostiţilor sau ziua Sfântului Valentin, este o dată importantă din calendar, ce marchează începutul unei perioade în care latura sentimentală a unui bărbat iese în evidenţă, sau aşa ar trebui. Valentine`s day este un prilej de a reînvia atmosfera relaţiilor după amorţeala instaurată după sărbători şi de a încălzi inimile, pregătind celebrarea mărţişorului şi zilei femeii ce urmează la scurt timp.

 

La noi, echivalentul românesc este cunoscutul dragobete, sărbătorit pe 24 februarie, dar Ziua îndrăgostiţilor pare să aibă mai multă vizibilitate, poate şi din cauza intensei mediatizări făcute în ultimii ani. Aşa că, alături de întrebările: Ce faci de revelion, sau unde vă duceţi de Paşte, sau de Crăciun, s-a instalat în peisajul public şi „Ce faci de ziua îndrăgostiţilor?” Alegerea aparţine fiecăruia dintre cei care au de dezvăluit şi de împărtăşit o dimensiune sufletească, sensibilă, a personalităţii lor. Ce să facem ca să petrecem această zi, astfel încât la sfârşitul zile să spunem: am sărbătorit 14 februarie?

Iată aici 5 sugestii, din care vă puteţi inspira:

 

1.     Rezervă un sejur la munte. Există pachete dedicate acestei perioade şi există avantajul că anul ăsta, 14 februarie pică duminică, deci se potriveşte cu o ieşire weekend. În această escapadă puteţi avea parte de cina romantică, muzică live, funcţie de locul ales – de beneficiile unui centru spa, incluzând masaje relaxante, bomboane din partea gazdelor, şi alte surprize funcţie de creativitatea organizatorilor. Aerul curat de munte, peisajele de iarnă, relaxarea, toate astea pot să dea o stare de bine amândurora şi veţi putea să vă amntiţi întotdeauna că Valentine day l-aţi petrecut la munte! E posibil să faceţi din asta o tradiţie, de ce nu?

2.     Dacă nu staţi prea bine cu banii, creaţi atmosfera romantică de care aveţi nevoie la voi acasă. Nu trebuie să gătiţi! Comandaţi cele mai neobişnuite feluri de mâncare, beţi vin sau şampanie rose, pregătiţi cafea la ibric. Puneţi pe fundal muzică instrumentală, creaţi un ambient luminos discret şi mâncaţi în altă parte decât de obicei: pe jos, în sufragerie sau... în dormitor! Jucaţi şah, cărţi, spuneţi-vă poveşti inventate, bârfiţi, râdeţi. Important: nu răspundeţi la telefon şi alegeţi să vedeţi un film comercial, sau un show distractiv. La sfârşitul zilei, promiteţi-vă că veţi repeta această experienţă în fiecare an.

3.     Chiar dacă poate fi frig, alegeţi să vă petreceţi ziua plimbându-vă în parcuri. Alegeţi 4 parcuri şi plimbaţi-vă în toate, luându-vă 4 ore. Acordaţi fiecărui parc o oră, în care să vă plimbaţi agale pe alei, pe marginea apei, printre copacii înfriguraţi de iarnă, printre băncile nerăbdătoare să le vină primăvara. Faceţi poze, comparaţi parcurile între ele, faceţi clasamente, alergaţi pe aleile înguste, rupeţi frunze întâmplătoare şi luaţi-le în buzunar. Depănaţi amintiri despre ultima dată când aţi fost în acel parc. Apoi, încălziţi-vă mâinile, strângându-vă unul pe altul. Râdeţi! În drum spre casă opriţi-vă la magazin, luaţi de mâncare ceva ieftin şi frugal, mergeţi acasă şi încălziţi-vă, căci festinul trebuie să rămână în plimbările de mai devreme.

4.     Suiţi-vă în maşină şi plecaţi la mare. Bucuraţi-vă de briza mării în februarie, este incredibilă! Savuraţi plimbarea pe faleză, coborâţi pe plajă şi adunaţi scoici. Fotografiaţi vapoarele îndepărtate care plutesc pe luciul apei, ori valurile care se sparg de pietre. Dacă sunteţi bine îmbrăcaţi, puteţi merge pe dig, de unde puteţi scruta zarea. Ascultaţi freamătul apei, vorbiţi cu marea, iubiţi-i clipocitul, bucuraţi-vă de ea! Luaţi nisip într-un borcănel şi când ajungeţi acasă, puneţi-l pe o batistă, şi aşezaţi cu atenţie scoicile culese. Aprindeţi o lumânare şi sorbiţi o licoare care să vă pună sângele în mişcare. Veţi vedea că veţi simţi că încă vă aflaţi pe dig.

5.     Dacă nimic din toate nu v-a convins,... poate cel mai bun mod de a petrece această zi este ... în pat! Nu-mi permit să dau vreo sugestie aici, dar sfatul este să vă şi hidrataţi din când în când!

 

Vă doresc un Valentine s day aşa cum vi-l doriţi voi!

Online!

 

Online e totul –şi ce minunat!

Dar cum să cred această nălucire?

Privire, sex, iubit, îmbrățișat,

Se-ntâmplă toate – în închipuire?

 

Să ne-ntâlnim online, prea virtual

Să ne prefacem că simțim emoție

Şi să mâncăm online „sarmal”

Că e la singular şi-i doar o porție?

 

Să ne plimbăm online pe străzi?

Prin parc şi printre flori ciudate,

Imaginându-ne că facem prăzi

Din visele de-a fi de flori rugate?

 

Să facem dragoste online, primești?

Unde se-ndreaptă noua lume? Chiar!

Mimăm online, plângem povești,

Că se întâmplă doar imaginar?

 

Eu vă propun online să vă urcați în plop,

Pe fiecare creangă argintie.

Online e-un mijloc, nu un scop

Să depășim o ceaţă fumurie.

 

Bilanţ

 

În ultima zi din an, majoritatea oamenilor tind să facă bilanţuri ale anului care se încheie peste câteva ore. Un bilanţ conţine de obicei 2 capitole:

- trecerea în revistă a ceea ce s-a întâmplat bine şi rău în anul care e pe sfârşite;

- desenarea unei perspective pentru viitor, aşteptări, speranţe, planuri.

Când mă uit la anul care a trecut, în funcţie de rama în care aşez totul, poate să fie un an bun. Poate să fie un an dezastruos. Depinde câte de dispuşi suntem să vedem dimensiunea reală. Depinde cu ce comparăm. Marele actor Dem Rădulescu spunea într-un interviu televizat că secretul e să privim în jos, nu în sus. Dacă privim în jos, adică, dacă ne comparăm situaţia cu altele mai nefericite, vom spune: suntem bine! Alţii suferă cu adevărat, noi avem noroc. Şi atunci, ni se pare că avem o viaţă bună.

Dacă ne uităm în sus, vom vedea situaţii mai fericite, la care, din cauză că nu am ajuns, jinduim. Şi atunci, ni se pare că suntem nefericiţi, că nu ne e bine, că am ratat. Cum să fim obiectivi? Putem suporta adevărul? Care e secretul vieţii?

În partea a doua a bilanţului, aş vrea să-mi fac planuri, să desenez vise. Dar nu pot. E ca şi cum aş fi într-o pivniţă în care nu e lumină. Caut întrerupătorul şi duhneşte peste tot... Nu ştiu ce va urma. Când ai un accident cu maşina, duci automobilul la service, iar mecanicul îţi spune: în 3 săptămâni, sau în 2 luni maşina e gata! Îţi iei o porţie de răbdare şi-ţi dimensionezi aşteptarea pentru atunci. Asta te ţine în viaţă. Poţi să planifici o călătorie peste acel timp. Dimensiunea timpului poate face suportabilă orice problemă. Lipsa unei astfel de perspective, ba mai mult, ventilarea ideilor distrugătoare gen „Foaie verde de dudău şi-o să fie şi mai rău” creează nu atât panică, cât dezgust, amărăciune...

Unde găsim resursele ca, în lipsa perspectivei, să nu clacăm? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: la Dumnezeu.

La mulţi ani, cu credinţă în suflet.

Plâng de Crăciun

Plâng de Crăciun, că-i prea fierbinte,

Fast de carton, roluri jucate.

Comunicări forţate, complicate...

Plâng de Crăciun, căci sunt părinte.

 

Apasă amintiri peste Crăciun,

Şi aş intra în pozele cu zimţi.

Dar sentimentele nu au părinți

S-alerge de la geniu la nebun.

 

Crăciunul plânge doar dezamăgiri,

E-o tensiune în culori prescrise:

Refrene false, poezii nescrise,

Momente verzi şi goale, năluciri.

 

Plâng de Crăciun când simt că vine.

Urăsc pustiul, sărbători trecute...

Anii topiți în promisiuni făcute,

Plâng de Crăciun, că mi-este dor de tine.

Călătorie în altă lume - Sf. Gheorghe, Delta Dunării

 

Dacă m-ar întreba cineva care sunt cele mai frumoase destinații turistice din România, fără îndoială că printre primele trei menționate s-ar afla Delta Dunării! Bun, dar unde în Deltă? Iată o întrebare care are mai multe răspunsuri, iar de aici încolo intervine inspirația fiecăruia.

Cea mai populară destinație este Sulina, care este şi oraș, aflat în continuă dezvoltare, cel puţin teoretic. Dar adevărata provocare era să ajung la Sf. Gheorghe, braţul sudic al Dunării, care se varsă în mare. Lucrul care mă provoca cel mai mult este izolarea localităţii.

 M-am întrebat întotdeauna dacă izolarea unei localităţi cum este Sf. Gheorghe o fereşte şi de toxicitatea de la oraş, de tipul ăla de nervozitate, de acel stres, de acea atmosferă apăsătoare. Cum decurge viaţa într-o astfel de aşezare?

Dorinţa de a ajunge în Deltă, la Sf. Gheorghe este veche. Căutam numai timpul potrivit, ocazia, bugetul de a face asta. Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple, spune o vorbă veche.

Am luat bilete la tren până în Tulcea, apoi, din experienţa anterioară Sulina, cu ani în urmă, am planificat ajungerea în port. De acolo, cu o cursă regulată, se ajunge la Sf. Gheorghe în 4 ore. Zis şi făcut. Cazarea am rezervat-o la o pensiune cu review-uri pozitive iar visul a căpătat contur.

Călătoria cu trenul  a fost o experienţă neplăcută – timpul se pare că a stat în loc în ultimii 20 ani, dar despre asta poate voi aminti cu altă ocazie. La Tulcea, gara este în port, ceea ce este bine. Îţi e uşor ca, odată ajuns, să afli repede de unde te poţi îmbarca spre diferite destinații din Deltă.

 Drumul până la Sf. Gheorghe seamănă cu o mini-croazieră, păstrând proporţiile... Sigur, ai ce vedea, poţi bea şi o cafea sau un suc de la barul ambarcaţiunii, dar călătoria este, sau pare obositoare, judecând şi după cele 5 ore deja adunate din drumul cu trenul din capitală. Ceea ce m-a chemat acolo a fost în primul rând izolarea. Ideea că în acel loc poţi ajunge numai pe apă! Am înţeles că de la Tulcea la Sulina există un drum mai prost, pe care poţi ajunge cu maşina. Dar până la Sf. Gheorghe nu există aşa ceva – iată ceea ce m-a fascinat!

 Aproape o insulă, sau chiar o insulă, asta e Sf. Gheorghe, din punct de vedere al posibilităţii de ajunge aici. Primul instinct a fost acela de a compara cu Sulina. Dar... aici lucrurile stau altfel. În primul rând pentru că Sf. Gheorghe este doar o comună, un sat, pe când Sulina este oraş. Am coborât în port cu un soi de teamă, de prudenţă, cu senzaţia că aş putea rămâne acolo, ceea ce îmi inducea un fel de frică. Totuşi, nu e chiar aşa rupt de lume. Sau este?

 

Uliţele aşezării sunt din pământ, acoperit cu un strat subţire din nisip. Doar după ce depăşeşti zona portului, a falezei, întâlneşti porţiuni mici pietruite, placate de-a lungul străzilor care sunt în preajma primăriei, supermarketului. Mă întreb cum arată locul când plouă. Cazarea este în regulă, camera are condiţii mai bune decât multe alte camere de hotel. Oamenii sunt prietenoşi, calmi, liniştiţi. E o linişte nefirească. Lipseşte acea căutătură, acea scrutare din priviri pe care o întâlnesc zilnic, acea judecată de la distanţă, acea măsurare din ochi.

E linişte pentru că ăsta e ritmul lor de viaţă. Auzi pe stradă câte o maşină odată la o oră, sau un mic autovehicul electric, cu care poţi căra diverse lucruri, sau cu care poţi ajunge la mare. Nu se întâmplă nimic, nu se ceartă nimeni, timpul pare încremenit.

 

M-am întrebat dacă această atmosferă să-mi placă sau să mă sperie, ori să mă mire. Aş putea trăi aici? Gazdele ne explică cum că fiecare trebuie să aibă o ambarcaţiune pentru a supravieţui în acest loc. Le spun că ne place să călătorim. Da, îmi răspunde bărbatul. Dacă vreţi, vă suiţi în maşină şi mergeţi unde vreţi. Noi nu putem face asta!

Înţeleg situaţia, totuşi, localitatea nu este chiar ruptă de lume. Există curse zilnice la Tulcea sau la Mahmudia, dar senzaţia de izolare te domină cât stai aici. Plimbarea pe faleză este unică, Dunărea curge cuminte, prietenos. Atmosfera este magică.

 A doua zi am mers la plaja sălbatică la mare. Nu pot descrie în cuvinte ce am văzut, trebuie să mergeţi acolo! Sălbăticia locului, natura, peisajul, fac ravagii în percepţia romantică a colţului de rai, întregită de o terasă la care poţi găsi de toate, având o diversitate nefirească, în raport cu ruperea de lume. Vântul bate rebel, marea aduce valuri blânde la mal, de care picioarele se pot bucura în voie. Nisipul se amestecă cu scoici mici, nevinovate, soarele se joacă pe cer.

 

Înapoi în sat, unde trăim experienţa savurării mesei la o terasă pe faleză, sub biciul brizei apei ce ne cheamă, ce ne leagă definitiv de frumuseţea micului port în care se înghesuie zeci de ambarcaţiuni pe care le admirăm de la masă, în timp ce savurăm un vin bun. Odată cu căderea serii, vântul se înteţeşte în acest început de toamnă, dar şi senzaţia noastră că am dori să revenim în această oază de cuminţenie, de lacrimă curată.

 

Mergeţi în Delta Dunării!

Prea toamnă

 Toamna deschide porțile-vânt,

Cerul coboară sub pași inocent.

Norii tresaltă cu sfârc- indecent

Şi simt revenirea de frunze şi cânt.

  

Mâinile mele se-mpreună cu zarea,

Sufletul meu povestește făclii.

Soarele vine iar în fâșii

Cu-apusul stingher luminând resemnarea.

 

A plecat căldura - picături de cui,

Răcoarea e rege, iar ploaia-i-în gând.

Privirea se-așează pe-un deget plăpând

Mi-e atât de bine, emoții-s hai-hui.

 

E-un fel de ninsoare, un strop de-anotimp,

Melancolia, versul ori nostalgia put.

Plouă pe bune…, şi n-am nici un scut.

Parcă e prea toamnă…, sunt ocupat un timp!