Poet de duminică

 

Astea nu-s versuri, numai gânduri,

Iluzii revărsate din priviri.

Sunt mofturi oprimate între rânduri,

Momente de putere, stră-luciri.

 

Viața mea e ca oricare alta,

Doar inima îmi bate-ușor mai tare.

Iubirile mi le-am cioplit cu dalta,

Iar visurile-s prinse in sertare.

 

N-am voie să plutesc, mi-e teamă,

Dezamăgiri pândesc fără mandat.

Mi-am pus împroşcăturile în ramă,

Să-mi amintesc cât sunt de vinovat.

 

Să scriu o poezie? Este vină.

Pare că n-are nimeni chef de dans.

Mă simt în plus în lumea - plină

De paie, de noroi, de jos, de fals.

 

Astea nu-s versuri, numai lacrimi,

Dureri ingurgitate fără apă,

Așezăminte galbene de patimi,

Pleoapă fierbinte peste pleoapă.

 

…Mereu mă cheamă-un compromis

Să mă îmbie-n lumea crudă.

S-arunc în aer fiecare vis,

Să fiu în consecință eu, o Iudă...

 

Dar am în vene un alt sânge,

Îmbătrânesc la optsprezece ani.

Nu mă ajunge timpul şi mă strânge

Și nimeni nu-mi mai spune „La mulți ani”.

 

Eu nu pot fi un altul vreodată

Chiar dacă plâng ori sunt bolnav.

M-aşez o oră cu genunchi-n zloată

Şi dorul de ambrozie-i tot mai grav.

 

Mi-e frică de albastru, dar îl vreau,

Mă-mbrăţişează zarea argintie.

Îmi afișez „repulsia” pe șleau,

Mă arde jarul, îmi e poezie.

 

Iluzii desfrunzite sau orgolii,

Păcate transformate în virtuți

Se-așază confortabil în fotolii...

Nu sunteți vrednici, ci doar mulți!

 

Şi nu mai plâng, doar strig la cer,

Ca să audă luna-n colivie,

Să nu mai fiu cu mine-așa stingher,

Să-mi fie cald, să-mi fie poezie.

 

Nu cred în stihuri, ci în forța lor!

Îmi ruginesc inserții rutinale...

Şi toate poeziile mă dor,

Că-n fiecare strofă e o jale.

 

Visez la o orgie de cuvinte,

Să facă sex metafore pe rânduri...

Să punem un romantic președinte!

Astea nu-s versuri, numai gânduri...

 

Dar gânduri renăscute oprimat,

Curgând din crezul în lumină!

Se-mbracă disperarea în halat,

Și dorul intră iar în carantină.

 

Chiar dacă-n fiecare zor de seară

Se-adună armonia, semitonul,

Cerșesc la geam insinuare iară,

Duminica, decât, deschid oblonul!

 

 Duminica poet - numai o zi!

E totul parcă-o nebunie.

Atunci mi-e trupul pentru poezii,

Duminică - atât îmi este poezie.

 

......................................................

 

...Poet de duminica, sentiment hoinar,

Speranțe - nchiriate, iubiri cu popas...

Asta sunt eu ? Probabil..., dar

Duminică îmi e în fiecare ceas!