sâmbătă, 5 decembrie 2020

Plâng de Crăciun

Plâng de Crăciun, că-i prea fierbinte,

Fast de carton, roluri jucate.

Comunicări forţate, complicate...

Plâng de Crăciun, căci sunt părinte.

 

Apasă amintiri peste Crăciun,

Şi aş intra în pozele cu zimţi.

Dar sentimentele nu au părinți

S-alerge de la geniu la nebun.

 

Crăciunul plânge doar dezamăgiri,

E-o tensiune în culori prescrise:

Refrene false, poezii nescrise,

Momente verzi şi goale, năluciri.

 

Plâng de Crăciun când simt că vine.

Urăsc pustiul, sărbători trecute...

Anii topiți în promisiuni făcute,

Plâng de Crăciun, că mi-este dor de tine.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu