Zodia racului

E zodia în care aerul fierbe, în care lumina alunecă de pe fiecare frunză, e atunci când cerul râde. E timpul ploilor calde şi violente, al dimineților pietrificate.

Suntem în zodia racului.

Dar ne întâlnim cu un timp în care nepăsarea alungă dramul de empatie din noi, cu un veșmânt al unei veri agresive, în care muzica e plesnită pe pereți, iar cizmele calcă picăturile noastre de suflet, scurse din somnul de după amiază. Aș vrea să redevin copil și să retrăiesc o seară de vară, aș vrea să concentrez acolo fiecare speranță ce se zbate, chinuită de nefiresc, de lăturalnic, de zadar.

Nu-i vara de vină, nu-i zodia, e ritmul în care se scurg orele, e apa temerilor, sunt luptele din priviri, confecționate cu zeci de cărămizi de lacrimi. Nu e prea cald, doar frigul e prea puțin, motoarele sufletelor nu se mai reglează. E ca şi cum n-a plouat, dar totul e ud.

Într-o altă viață geana şi sulița se echilibrau, culorile se amestecau într-un dans frumos al nuanțelor. Într-o altă existență luna adormea pe fotoliu seara, privind la cerul râzând – poate singurul care nu ne-a trădat. Mă întreb ce anume a născut voluptatea de a răni, frenezia de a fi izolat, ușurința de a fi ipocrit.

Anotimpul trebuie să fie al tuturor, nu doar al unora ce răzbat. Mă voi simți stingher să mă împlinesc doar eu într-un univers deteriorat, alimentând o izolare pe care chiar eu o pun pe tapet. Mă uit în jur şi văd o vară prea încărcată cu goluri de rău, cu căderi în hău, în care se târăsc raze de soare pe funduri de lac secat, cu aerul fiert şi revărsat peste zâmbetul nostru, arzând fiecare fir galben. E un amestec de nervi şi ignoranță, de nepăsare şi intoleranță. Ar trebui să fim într-o zodie blândă, transpirând bucuria, dar nu se simte decât un bici vajnic şi neregulat, provocând dezamăgire, durere, rană. Un sentiment de boală care avansează.

Poate de aceea i se spune şi zodia cancerului.