Fug de cuvintele mari fără conținut, nu-mi plac cele pompoase,
pretențioase, încerc doar să gestionez vălul albastru, blândețea din ceruri, mirajul unui
nou început, speranța.
Dacă privim lumea ca pe o structură cu diferite niveluri, putem
realiza cât de puțin este necesar să urcăm un etaj, cât de aproape este următoarea treaptă. Numai sufletul să vrea, să poată... Lumina circulă peste tot, cheile sunt lăsate în uși, iar noi orbecăim căutând căi spre nicăieri când, de fapt, suntem atât de aproape de ceea ce am
vrea să căutăm. Pare greu, dar e atât de ușor să atingi alt tărâm. Unul mai bun.
Azi am călătorit în viitor și am văzut că atunci când voi fi murit regretul cel
mai mare nu va fi trecerea în altă dimensiune. Regretul cel
mai mare va fi că nu aș putea fi împlinit cu viața scursă, cu colțurile în care mi-a umblat emoția. De aceea, întors din
această călătorie fantastică, mă grăbesc să găsesc cheile lăsate în uși, să plâng, să mă înalț, să rup lacătele ascunse dincolo de uşi.
E atât de simplu.
Da, simplitatea este calea cea mai puțin copleșitoare, zâmbetul, încrederea, așteptarea bună. Nu trebuie să mergi în vârful picioarelor,
trebuie doar să faci pasul lin, nu trebuie să porți mânuși, doar mâinile trebuie să-ţi fie curate. Iar dacă nu crezi, uită tot ce ţi-am zis.
Am uitat să vă spun că în călătoria aceea m-am întâlnit cu El. Vă dezvălui un
secret. ştiți ce mi-a spus? Că am mână liberă să-mi fac viața așa cum vreau. Dar decizia să o iau eu, cu bună credință, iar El mă va susține mai departe.
Bună dimineața la toată lumea ☺
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu