Încerc să ţin un jurnal zilnic, sau
aproape zilnic în perioada asta complicată, nu pentru că am nevoie de atenţie,
nu ca să impresionez, nu pentru a da lecţii. Departe de mine. Cred că e nevoia
de a împărtăşi, de a comunica, de a scrie. Uneori, în acest fel simt că mă
liniştesc şi încerc un sentiment de încurajare, de întărire.
Nu am pretenţia că deţin adevărul, că
ce scriu aici trebuie să accepte toţi, unii pot vedea lucrurile diferit, iar
ăsta e un semn de normalitate.
Zilele trec greu, apăsător, e o
atmosferă sinistră. Paradoxal, deşi suntem arestaţi în case, de câte ori merg
la cumpărături îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede. Oamenii au o
căutătură ciudată, se uită lung la tine, te judecă, te învinovăţesc din
privirile lor sticloase... Nu ştiu când şi cum se va termina. Unii spun că
lumea nu va mai fi la fel, dar eu cred că va fi fix la fel, de obicei nu
învăţăm nimic din ce ni se întâmplă. Am trăit revoluţia din 1989, am văzut
exact atmosfera de atunci, reacţiile oamenilor, durerea, izbăvirea lor, dar la
numai câţiva ani au apărut deja multe opinii care se plimbă peste tot şi în
zilele noastre, conform cărora era mai bine în acele vremuri, anulând suferinţa
şi sacrificiile tinerilor care au murit atunci. E doar un exemplu de uitare, de
judecată egoistă, în interes propriu, de extragere din context a ceea ce ne
convine. Atât de tipic.
Observ cât rău face presa, media, în
general. Oamenii sunt fragili, sensibili, au diferite nivele de pregătire, iar
unele ştiri pot avea impact distrugător pentru unii. Poate sunt reale toate
aceste date, nu asta contest, dar felul în care sunt prezentate, modul în care
este pus reflectorul seamănă panică şi scade rezistenţa sufletească a unora,
cultivă disperarea şi teama. Circulă teorii ale conspiraţiei, că e un fel de a
supune populaţia, că ar fi forţe nevăzute care vor să aducă un guvern mondial,
că au să ne pună cipuri. Habar nu am ce şi cât e adevărat, cert este că oamenii
sunt slăbiţi din cauza tonului muzicii cântate de presă. E încordare pretutindeni.
Pe de altă parte, am observat o
contrazicere în ce strigă ei peste tot. Pe de o parte, urlă să stăm acasă de
dimineaţa şi până seara, se adresează absolut tuturor, apoi vin cu anunţuri şi
îndemnuri de genul: donaţi sânge, ajutaţi oamenii bătrâni, fiţi voluntari, faceţi
cumpărături pentru alţii, etc.. Sunt o grămadă de anunţuri despre servicii de
curierat. Ei de ce nu sunt îndemnaţi să stea acasă? Ori stăm cu toţii şi ne
aduce armata de mâncare, ori nu. Cine are voie şi de ce judecată cu 2 măsuri?
În fine, este un gând mai mult retoric.
Mai constat cu tristeţe, dar şi cu
revoltă că lipseşte solidaritatea. Nu suntem în stare să ne unim în faţa unei
situaţii dificile, iar asta arată câtă mizerie e în sufletul unora dintre noi.
Cum să faci politică, în situaţii ca asta? Instinctul de conservare păleşte în
faţa orgoliilor ascuţite şi ticăloşiei. În mediul virtual este şi mai grav. Da,
ştiu că internetul e plin de tâmpiţi, OK, aşa a fost mereu, dar când situaţia e
groasă, iar unii sunt la câţiva paşi de a cădea, atât psihic cât şi economic,
deci într-o situaţie excepţională, ar trebui ca veninul să ia o pauză. Sunt
unele păreri calme, analize moderate, mai cuminţi decât ce scriu eu aici, şi
totuşi apar scuipaturi, bulgări de ură, detonări de jigniri. În trecut, se mai
argumentau aceste înjurături, unele chiar erau cusute cu aţă, dar acum
funcţionează doar acea bătaie din picior şi „pentru că aşa vreau eu”.
Cred că multe doctorate în sociologie
şi psihologie vor avea ca subiect această perioadă.
Şi mă întreb un lucru: în afară că
suntem forţaţi să stăm în case (numai unii dintre noi), ce se face din punct de
vedere al găsirii medicaţiei? Al studiului modului în care acţionează acest
virus, a felului în care atacă şi devine mortal sau nu. De ce depinde? Ce
influenţează asta, care sunt factorii relevanţi? Poate aici ar trebui să se
facă paşi, care să nască măsuri din această zonă. Pentru că doar stând acasă,
un virus, ca orice virus, se va răspândi, va găsi modalităţi de a se înmulţi.
Da, e periculos, dar dacă aflăm ce îl face periculos, când devine mortal, când
e inofensiv, ce îl potenţează, poate atunci am avea şanse să ne salvăm viitorul.
Nu am cum să nu cad pe gânduri când văd diferenţe imense de grad de infectare,
de mortalitate de la o ţară la alta. Plus că mă întreb: cum se face că în ţări
în care nu s-au introdus măsuri severe, evoluţia aparentă a acestui virus are o
anumită dinamică, iar în ţări în care de o lună oamenii stau închişi în case,
evoluţia este tragică. Are vreun efect izolarea, sau altceva contează în toată
această poveste? Citeam până mai ieri despre studii medicale, despre tehnologie,
laboratoare, sunt filme care ne arată ce nivel superior există afară, care ne
fac să vedem cât de mici suntem, mă întreb ce fac toate aceste dotări, ce
putere reală au. De aici trebuie să vină descifrarea comportamentului acestui
inamic, căci altfel, în opinia mea, nu avem şanse reale să câştigăm. Artificial,
da, de la stăpânire poate să ni se spună să nu mai raportăm date, ca să se
poată relua funcţionarea economiei, dar lupta se va câştiga, dacă se va
câştiga, doar dacă dezbrăcăm virusul în pielea goală. Care o fi minutul şi
scorul în privinţa asta, că nu ni se spune nimic?
PS: văd la ştiri că se estimează
săptămâna viitoare ca fiind posibilul vârf al crizei, iar apoi, în jurul datei
de 8 mai vor înceta decesele. Or şti ei ceva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu