Încerc să ţin un jurnal zilnic, sau
aproape zilnic în perioada asta complicată, nu pentru că am nevoie de atenţie,
nu ca să impresionez, nu pentru a da lecţii. Departe de mine. Cred că e nevoia
de a împărtăşi, de a comunica, de a scrie. Uneori, în acest fel simt că mă
liniştesc şi încerc un sentiment de încurajare, de întărire.
Nu am pretenţia că deţin adevărul, că
ce scriu aici trebuie să accepte toţi, unii pot vedea lucrurile diferit, iar
ăsta e un semn de normalitate.
De undeva, din "buncăr", din fundul "peşterii" întunecate, trimit semnal de azi, joi, 2 aprilie. Trebuie să mai şi
glumim ca să suportăm apăsarea situaţiei. Da, bine spunea cineva că după ce
trece această situaţie, ţinând cont că nici frizeriile nu mai sunt deschise,
vom ieşi din case ca din peşteri, cu bărbi şi plete... În fine, asta să fie
problema!
Mă gândeam azi de dimineaţă că, de
fapt, mulţi oameni, inclusiv eu, am mai avut zile/perioade când am stat pur şi
simplu în case, din diferite motive. Ar trebui să nu fie greu, mă gândeam. De
ce resimţim acum altfel ceea ce am mai trăit în trecut? Am avut zile de studiu,
de documentare la calculator, zile când citeam, când am scris..., zile când nu
ieşeam prea mult din casă, ca şi acum, dar percepţia a fost alta.
Cred că e important foarte mult
contextul, sistemul de coordonate. Uneori nu avem nevoie de un lucru, dar dacă
este la dispoziţie, fără a uza de el neapărat, simplul fapt că îl avem la
dispoziţie, ne dă un sentiment de confort. Înainte nu resimţeam nicio apăsare
în astfel de zile pentru că ştiam că pot merge oricând, oriunde. Acum contextul
ne creează disconfort. Şi stres. Şi senzaţii vecine cu disperarea, născute de
lipsa de perspectivă de rezolvare, la care se adaugă teama de consecinţele
economice viitoare. Dar ăsta e un alt subiect...
Faptul că totul e în mintea noastră,
expresie pe care o tot auzim din când în când, arată cât de importante sunt
psihologia şi sociologia, ca ştiinţe de stăpânit, de lucrat cu ele, cu noi,
oamenii. În ignoranţa mea, în tinereţea în care nu ştii prea multe şi ai voie
să greşeşti, mi-am imaginat că psihologia nu e mare lucru... N-am crezut că
există un set de lucruri, de instrumente, reguli, sau ce-or fi, care definesc
comportamentul uman şi felul în care poate fi folosit asta - şi la plus şi la
minus. La plus în sensul de a ajuta pe cineva să îşi regăsească vitalitatea,
încrederea în sine, puterea de a se valoriza şi de a lupta. La minus se află
folosirea acestor cunoştinţe în scopul influenţării negative cu diferite
scopuri, manipulării, spionajului, etc. Toate, însă, au un element comun:
mintea umană.
Aşa se face că acelaşi lucru, plasat
într-un sistem de coordonate, poate avea o culoare, dar schimbând fundalul,
capătă alte valenţe, altă percepţie. Ne stă în putere să alegem să fim fericiţi,
sau măcar să încercăm, ori din contră, să fim suficienţi, să renunţăm la luptă
şi să ne lăsăm pradă căderii. În perioada asta e uşor să-ţi pierzi minţile, să
te laşi cuprins de stres, de frustrare, de sentimentul de pierdere într-un
spaţiu fără ieşire. Trebuie să ne raportăm la situaţie astfel încât să găsim
puterea de a învinge apăsarea, să găsim stimuli, să fim selectivi cu ce lăsăm
să ne afecteze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu