Definiția iubirii

              Definiţia iubirii este așa: puţin alb, un cer greu, nefericirea. Apoi, o ploaie rece, amestec de gheaţă şi cer, carne şi vers, durere scursă.

                Ce contează scadenţa, atâta vreme cât există magia? Nu-i întrebare cu răspuns care să nu alunge praful mincinos, plin sau gol, milă necrezută, absurd de mult. Toate întrebările sunt vinovate.

                

              Mi-am făcut un inventar aici, unde scriu: e un dor ars, aruncat pe masă, eşti tu, goală şi un văl aspru. Într-o altă lume am fost poet. Am avut atât succes încât cafeneaua mea preferată a ars. Să nu uiţi!

                Definiţia iubirii nu ţine cont de stih, titlurile alunecă pe treptele rupte, pe rolul sfârşitului de vis. Aproape că nu mai cred în nimic. Fiecare clipă e o cameră umplută cu tine, flacără ce plânge, terminaţia disperării. Aseară am plâns.

                Ce dacă uşa infernului e mereu întredeschisă, ce dacă speranţa a plecat pe mare? Întrebările urcă dealul abrupt, crezul tresaltă, degetele se înnoadă. De vânzare a mai rămas numai sufletul. Cu sunetul la maxim, cu mine, fără tine.

                Într-o altă lume am fost pictor. Te-am desenat fără culori, te-am inclus în dreptul meu la sâmbătă. Într-o altă lume  ţi-am fost zâmbet.

                

             Definiţia iubirii e ca o cutie: Înăuntru e o cârpă aruncată printre jarii necuraţi, purifică visul pământul, suie calea prăpastia. Dincolo de tine nu mai e nimic. Dumnezeu există.

                În calea mea stau două lucruri: ochii răi şi vara. În ochii răi se sting valurile mării, iar vara… dorm. Dorm şi cântecele se îneacă. Nu-mi lua elanul.

                

              Definiţia iubirii este aşa : tu şi eu.