Dacă m-ar întreba cineva care sunt cele mai frumoase destinații turistice din România, fără îndoială că printre primele trei menționate s-ar afla Delta Dunării! Bun, dar unde în Deltă? Iată o întrebare care are mai multe răspunsuri, iar de aici încolo intervine inspirația fiecăruia.
Cea mai populară destinație este Sulina, care este şi oraș, aflat în continuă dezvoltare, cel
puţin teoretic. Dar adevărata provocare era să ajung la Sf. Gheorghe, braţul
sudic al Dunării, care se varsă în mare. Lucrul care mă provoca cel mai mult
este izolarea localităţii.
Dorinţa de a ajunge în Deltă, la Sf. Gheorghe este veche. Căutam numai timpul potrivit, ocazia, bugetul de a face asta. Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple, spune o vorbă veche.
Am luat bilete la tren
până în Tulcea, apoi, din experienţa anterioară Sulina, cu ani în urmă, am
planificat ajungerea în port. De acolo, cu o cursă regulată, se ajunge la Sf.
Gheorghe în 4 ore. Zis şi făcut. Cazarea am rezervat-o la o pensiune cu
review-uri pozitive iar visul a căpătat contur.
Călătoria cu trenul a fost o experienţă neplăcută – timpul se
pare că a stat în loc în ultimii 20 ani, dar despre asta poate voi aminti cu
altă ocazie. La Tulcea, gara este în port, ceea ce este bine. Îţi e uşor ca, odată ajuns, să afli repede de unde te poţi îmbarca spre diferite destinații din
Deltă.
Uliţele aşezării sunt din
pământ, acoperit cu un strat subţire din nisip. Doar după ce depăşeşti zona
portului, a falezei, întâlneşti porţiuni mici pietruite, placate de-a lungul
străzilor care sunt în preajma primăriei, supermarketului. Mă întreb cum arată locul când plouă. Cazarea este în regulă, camera are condiţii mai bune decât multe
alte camere de hotel. Oamenii sunt prietenoşi, calmi, liniştiţi. E o linişte
nefirească. Lipseşte acea căutătură, acea scrutare din priviri pe care o întâlnesc
zilnic, acea judecată de la distanţă, acea măsurare din ochi.
E linişte pentru că ăsta e
ritmul lor de viaţă. Auzi pe stradă câte o maşină odată la o oră, sau un mic
autovehicul electric, cu care poţi căra diverse lucruri, sau cu care poţi
ajunge la mare. Nu se întâmplă nimic, nu se ceartă nimeni, timpul pare
încremenit.
M-am întrebat dacă această
atmosferă să-mi placă sau să mă sperie, ori să mă mire. Aş putea trăi aici?
Gazdele ne explică cum că fiecare trebuie să aibă o ambarcaţiune pentru a
supravieţui în acest loc. Le spun că ne place să călătorim. Da, îmi răspunde
bărbatul. Dacă vreţi, vă suiţi în maşină şi mergeţi unde vreţi. Noi nu putem
face asta!
Înţeleg situaţia, totuşi,
localitatea nu este chiar ruptă de lume. Există curse zilnice la Tulcea sau la
Mahmudia, dar senzaţia de izolare te domină cât stai aici. Plimbarea pe faleză
este unică, Dunărea curge cuminte, prietenos. Atmosfera este magică.
Înapoi în sat, unde trăim experienţa savurării mesei la o terasă pe faleză, sub biciul brizei apei ce ne cheamă, ce ne leagă definitiv de frumuseţea micului port în care se înghesuie zeci de ambarcaţiuni pe care le admirăm de la masă, în timp ce savurăm un vin bun. Odată cu căderea serii, vântul se înteţeşte în acest început de toamnă, dar şi senzaţia noastră că am dori să revenim în această oază de cuminţenie, de lacrimă curată.
Mergeţi în Delta Dunării!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu