Frunza încă verde

Azi dimineață m-am trezit cu ceva lipsă. Mi-am verificat mâinile, visele, lacrima, trupul, credința. Erau toate acolo. M-am uitat împrejur, dar n-am auzit decât o muzică lină, o frunză încă verde plutea la braț cu ultime scurgeri ale răsăritului. Pe tavan era cerul.

Da, îmi lipsea ceva.

Am alergat pe toate culoarele sufletului, ochii au tresărit, gândurile s-au adunat de pe drumuri, iar zâmbetul s-a împletit cu frunza aia încă verde. Nu ploua.

Încă un zâmbet de căutări, încă o disperare murită, încă o căutare...

Într-un târziu am înțeles: inima îmi ieșise din piept şi dansa zburdalnică cu primele adieri de toamnă.

Of, inimă...