O zi din viaţa mea

M-am trezit transpirat, iar patul era plin de frunze.  Mi-am curățat privirea cu aripile vântului, apoi am intrat în camera de duș. M-am spălat cu adierea pe care o visasem azi-noapte, mi-am pieptănat gândurile, apoi am șters fereastra către cer.

La micul dejun am sorbit din răsăritul soarelui ce mă aștepta să mă trezesc şi să mă bucur şi am savurat două felii de fructe aromate de anotimp. Acorduri de muzică proaspătă se aud în surdină în timp ce fâșiile de ceață de afară se topesc lin în prima lumină a dimineții. Înainte să plec, am băut un pahar mare de apă. Apa pare să fie singurul lichid prieten într-un timp prea aspru.

Am mers apoi în târg, să cumpăr ceva pentru casa sufletului. Am luat pachețele cu blândețe, prăjituri cu gând bun, sirop de zâmbet. Iar cel mai de preț lucru a fost cutia cu porția mare de răbdare - strict necesară pentru salvarea sufletului. Pe stradă n-am văzut nicio mașină, am simțit doar aerul şi respirația de Sus, împletindu-se cu razele inimii mele. Pe drum, oameni grăbiți, strigând la ei înșiși, vibrații şi alergări, fum galben, cântece desfăcute. Totul e să mergi înainte şi răul se sinucide.

Acasă, visele așteptau cuminți pe canapea, transformând secundele în microni de jar în timp ce pentru mine după-amiaza va fi un nou prilej de dialog cu anotimpul de aur, de dăruire şi primire deopotrivă a semnelor galbene potrivite de timp; gândurile şi bucuria lor vor discuta cu dezinvoltura ploii, povestind ce este de făcut ca magia acestui anotimp să nu se piardă.

Seara, după ce răsfoiesc câteva pagini care miros a carte proaspătă, din care aflu dialoguri şi scântei ce-mi îmbogățesc grădina cu simțiri, mă întrec iar şi iar cu reflecțiile lunii, adulmec reprizele de răcoare dintre copacii tot mai goi, apoi beau un ceai negru ca noaptea cuminte şi înaltă. În casă sunt suspendate emoții, se scurg picături de liniște şi mângâie izuri ce hrănesc pârgul speranțelor ce dau buzna şi se iau la întrecere cu lumina.

Înainte să adorm, plâng puțin, învins de nostalgii şi sensibilități. Întotdeauna mă întreb dacă lumea s-ar putea schimba, întotdeauna mă mir de inedit, de reinventare, însă fără să mă tem. Totul pălește în fata misterului nopții ce va să vină, iar fiecare nouă zi va deschide o nouă ușă  porții sufletului spre o altă împlinire.

Vă spun un secret: viața e frumoasă.