Azi dimineață m-am trezit cu ceva lipsă. Mi-am
verificat mâinile, visele, lacrima, trupul, credința. Erau toate acolo. M-am
uitat împrejur, dar n-am auzit decât o muzică lină, o frunză încă verde plutea
la braț cu ultime scurgeri ale răsăritului. Pe tavan era cerul.
Da, îmi lipsea ceva.
Am alergat pe toate culoarele sufletului, ochii au tresărit,
gândurile s-au adunat de pe drumuri, iar zâmbetul s-a împletit cu frunza aia încă
verde. Nu ploua.
Încă un zâmbet de căutări, încă o disperare murită,
încă o căutare...
Într-un târziu am înțeles: inima îmi ieșise din piept
şi dansa zburdalnică cu primele adieri de toamnă.
Of, inimă...
