Sunt
un tip atipic, nu respir pe nări
Deranjez
percepții,
sunt pe un alt fus.
Și îmi plânge ceara de
pe lumânări,
Și îmi urcă cerul
lângă vise, sus.
Aș uita de iarnă și de întrebări.
Cred
c-aș
răsări frunze la apus.
Aș minți minciuna căzută pe
scări
Dacă
aș
putea să mă las sedus.
Am
să pierd - și-n
viață nu sunt rezolvări.
Curaj
sau lumină, nici speranțe
nu-s.
Iluzii
se sparg în mii de plecări
În
timp ce m-apropii mai mult de Isus.
Am
ajuns vagon prăfuit în gări,
Ca
o marfă veche la un preț
redus.
Peste
vis a vis, peste întâmplări
Sunt
un tip atipic.
Sunt
ca un intrus.
Nu știu cum fac unii de pot crie veruri atât de sublime...începe să mă roadă invidia...
RăspundețiȘtergere