Nu ne ajunge o singură viată să ne trăim
visele.
Clepsidra scurge nisipul
Dar alta se umple.
E un nisip uneori albastru,
Alteori umed.
Dacă ne naștem din nou, primim o nouă speranță.
Pentru cea veche există „deja vu”,
Ca un flash,
Ca un cântec ce nu s-a compus.
A fost?
Mintea construiește tot
Iar sufletul decorează o lume pustiită.
Speranța vine şi pleacă, niciodată nu
rămâne.
Dacă există mai multe
Există şi mai multe iubiri.
Mai multe arderi.
Dar același foc.
Viata pare a fi o scurtă pauză
Între două muriri.
Dar fiecare viaţă e o nouă şansă,
Pentru viaţa de care am uitat.
Doar firul acela, subţire, curs din
înaltul tău e acelaşi.
O delimitare fină
Între ploaie şi picur
Între zâmbet şi râs,
Între farmec şi încântare.
În viaţa trecută am avut o poveste
În viaţa asta iscodim altă viaţă
A fost şi va fi, dar acuma este
Prezentul greu - faţă cu faţă.
Nu ne ajunge o viaţă să ne trăim
patimile
Să ne învingem demonii,
Să transformăm în cenuşă emoţiile
Şi durerile.
Unele iubiri se repetă din viaţă în
viaţă.
Se schimbă cerul,
Se schimbă culorile,
Dar oamenii se caută,
Se reîntâlnesc,
Orb,
Iar inimile lor sunt aceleaşi.
La alt etaj,
Ei retrăiesc altă iubire,
Sau aceeaşi.
Ca şi cum nu a fost de ajuns cealaltă,
Ca şi cum încă una va mai fi după asta.
O iubire care se repetă în gol.
Decât să trăiesc o dragoste mereu
În mai multe vieţi,
Eu aş vrea doar una,
Acum.
Irepetabilă.
