Sunt tot felul de experimente sociale. Situaţii în
care se urmăreşte reacţia oamenilor, se analizează comportamente, se fac studii.
Despre cum ne raportăm la diferite valori, despre limite, vulnerabilităţi.
Despre natura umană.
Mă întreb cum ar reacţiona cineva, care intrând într-o
sală mare ar vedea că majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi cu o culoare, sau cu
nuanţe ale acelei culori, iar persoana în cauză ar fi îmbrăcată cu haine de
culoare contrastantă. S-ar simţi... stingher? Vinovat? Intrus? Ar încerca acea
persoană să fie ca ceilalţi? Să-şi schimbe culoarea hainelor? Tu ce ai face?
De la o vreme, mă întreb dacă e ceva cu mine. Unde
greşesc. Simt din ce în ce mai mult că lumea asta nu e lumea mea. „Adapteaza-te la ce este în jurul tău! Nu vezi că aşa se întâmplă lucrurile?” mi-a strigat
cineva, la un moment dat. Dar asta mi-ar arde sufletul, m-ar ucide pe
dinăuntru. Mi s-a sugerat să devin ca ceilalţi. Dar ce au de câştigat
ceilalţi din căderea mea? Se vor hrăni cu sângele meu? Sau îl vor amesteca cu alt
sânge? La ce bun?
Uneori întâlnesc pe cineva asemanator mie. Vorbim în
şoaptă, n-avem puterea să ne unim, să încercăm să supravieţuim într-o lume pe
care o blamam mai degrabă fără urmări, decât să ne ridicăm deasupra ei. Mergem
în vârful picioarelor.
Poate greşesc, poate toţi ceilalţi sunt în regulă, iar
eu mă simt izolat. Trăiesc într-un alt univers? Se spune că o greşeală care
este repetată de suficient de multe ori devine regulă. După principiul ăsta, ar
trebui să-mi asum o lume care nu este a mea, care îmi cere să fiu ceea ce nu
sunt şi nu am cum să fiu. Dacă scoţi un peşte din apă, se zbate o vreme, dar nu
supravieţuieşte. Lumea lui e apa, în timp ce toţi cei care-l văd chinuindu-se,
îl acuză sau râd de el. Ori îl ignoră.
În ultimul timp mă tot întreb dacă e ceva în neregulă
cu mine. Sunt în mijlocul unui experiment, sau lucruri pe care nu pot să le
pătrund au schimbat perspectiva asupra lumii mele - aşa mică, aşa neînsemnată,
câtă este, făcându-mă să urc pe senzaţia de insuportabil, de irespirabil?
Probabil ar trebui să mor pentru a mă naşte în altă
cochilie. Nu, nu sunt supărat, vreau să ştiu doar dacă e ceva cu mine.
