Am avut un vis, cel putin
ciudat,
M-am văzut copil - calm,
zâmbitor,
M-am văzut umil şi nevinovat
Când nu apucasem să fiu
visator.
La vreme de timp cu
stelele-n nări
Cu sufletul alb, aprig şi
spumos,
Învăţam viaţa, despre uşi şi
scări,
Despre cum să faci să
trăieşti frumos.
Căldură şi zâmbet, să
întinzi o mână,
Şi să fii drept, curat, corect şi cinstit,
Să te lupţi cu răul,
cu-orişice minciună
Să fii blând, să râzi… să
fii fericit!
Asta ne-nvăţau pe atunci
părinţii,
Despre prietenie, despre
bunătate.
Astea, ne spuneau chiar şi
diriginţii,
Vor avea în viaţă mare
însemnătate.
A fi om părea - lucru
natural
Cum e apa rece, căzând
printre pietre,
Cum este iubirea zâmbind la
plural,
Cum măsori cercurile după
diametre.
…Dar tot pare azi o
lume-arestată,
O farsă - minciuna servită
senin.
De ce m-ai minţit, mamă şi
tată?
De ce nu mi-aţi spus că-n
lume-i venin?
Copilul din mine, firav şi
naiv
Aleargă şi-acum pe cărări
turcoaz.
Inima rămâne într-un loc
captiv,
Am pierdut tot timpul, nu
mai am răgaz.
Prea multe orgolii, trufie
şi ură
Despre lume-i fals tot ce am
ştiut…
Nu ştiu să înot, nu-i nici
geamandură,
Nu mai ştiu să plâng, nu am
substitut.
Nu e lumea mea, e doar o
şaradă,
Labirint de patimi, eşec
amânat.
Mă simt ca un nor, mă simt
ca o pradă
La o vânătoare unde n-am
intrat.
Am rămas în vis în bătaia
armei.
Mă întorc în timp să modific
cerul.
Lucrează probabil guvernarea
karmei
Într-o viaţă veche poate-am
fost paterul.
Vreau ca să îmi schimb tabla de
valori
Şi când mă trezesc să pot
înfrunta,
Să mă-obişnuiesc cu atâtea
orori,
Ipocrizia, ura - să le pot
ignora.
Când mă trezesc, sper să
respir,
Să aflu că viaţa nu-i prilej
de fugă.
Nu mai vreau nici cruci şi nici cimitir
Viaţa îmi serveşte, nu-i sunt
eu ei slugă!
... După schimbare, pe un camp
strain
Sunt fiara căutând o viaţă,
un gest,
Dar lumea-i acum un tărâm
divin
Iar eu sunt din nou intrusul
celest.
Mă întorc în vis şi mă-ntreb
neghiob:
În ce coordonate să-mi aşez
simţirea?
Mă împac cu viaţa fără să-i
fiu rob,
Iubesc stelele, urăsc
strălucirea.
