Dimineața
îmi place să miroasă în casă a cafea proaspăt râșniță și a ouă prăjite. Undeva,
în fundal, e radioul care merge veșnic la volum minim pe etajera de la perete,
în sufragerie. Jaluzelele sunt coborâte până la jumătate – atât cât să nu poţi
intui dacă afară e înnorat, sau o zi cu soare stă să răsară.
La
bucătărie vasele au rămas nespălate de aseară, iar pe masă tronează o sticlă
mare de nectar de fructe din care nu bea nimeni. Pe hol e un papuc rătăcit,
habar n-am unde e celălalt, iar din cuier atârnă neglijent un fular gri
deschis.
Dacă
opresc radioul şi mă concentrez puțin, reușesc să aud bătăile ceasurilor din
casă, dar nu au același ritm, pare un amalgam de ticăit-uri care luptă să ia
întâietatea piuielii fine care îmi pune stăpânire pe urechi uneori. Pe canapea
sunt 3 sau 4 pernuțe, toate diferite, care mă îmbie să mă așez şi să sorb din
cafeaua cea nouă pe care doar ce-am desfăcut-o azi dimineață. A fost primul
lucru pe care l-am făcut după ce m-am trezit. Şi pe măsuță e dezordine, sunt
multe lucruri care aglomerează micul spațiu, așa că reușesc să eliberez cu dificultate
un colț unde să așez cana plină ochi. Dintre cărți, din bibliotecă îmi atrage atenția
o carte poștală din una din destinațiile vizitate mai demult. E o stradă
îngustă, cu clădiri vechi, fotografiată la apus într-o lumină de un ocru
incredibil. Zâmbesc.
În
casă încă miroase a cafea proaspăt râșniță și a ouă prăjite
