Nu
e despre părerea mea e mai bună decât a ta, nu e despre cine e mai convingător,
despre cine e mai credibil. Nu e despre „eu dețin adevărul absolut”, nici
despre reputații, bârfe, insinuări. Nu.
E
vorba despre adevărul fiecăruia, despre felul în care ne împăcăm cu soarta
noastră, despre dorința de a ne simți confortabil, liber. Despre asta e vorba?
Știu că sunt incomode reperele declarate, dar fiecare din noi le vede, le simte, le
acceptă în sinea lui. Oricât am contesta, sunt lucruri pe lume cu valoare
de absolut, ca niște piloni, în jurul cărora se poate țese o deltă de influențe,
înțelesuri şi variante. După mintea și sufletul meu, acești piloni ar fi:
NEGRU, ALB, ADEVĂR, MINCIUNĂ, sus, jos, moale, tare. Şi mai sunt câteva. Vă
invit la rațiune.
Viața
e un dar. Fiecare face cu darul primit ceea ce vrea: îl risipește, îl complică,
îl pune sub semnul întrebării, sau îl adoră, se bucură de el. E normal să
existe un joc în comportament, un nivel de pierdere și de aproximare. Toleranța
te învață să accepți tot. Sau aproape tot. Şi să supraviețuiești.
Pentru
că nu contradictoriul părerii e problema ci felul în care e afișată aceasta. E
un dans în care trebuie să intri, o legănare, un zbor printre pietrele
incasabile ale orgoliilor, o plutire pe zâmbetele ițite din câteva priviri
pătrunzătoare. E şi o muzică insinuantă, cu accente uneori, un parfum abia
sesizabil de gând răsturnat cu iz de galop şi o scară. O scară lungă, cu trepte
firave şi margini concave, pe care să te sui să poți ajunge pe platforme la
care putini au acces. Vă invit la spirit.
Nimănui
nu-i pasă – acesta e adevărul.
